Huawei are un plan secret ca să vândă telefoane cu serviciile Google. Acum a fost dezvăluit

de: Răzvan Băltărețu
07 05. 2020

În toamna lui 2019, când Huawei a trebuit să lanseze primul telefon fără servicii Google, compania a mai făcut ceva. A relansat la acel moment modelul P30 Pro. Acum repetă strategia.

Huawei are, în prezent, Mate 30 Pro și seria P40 fără servicii Google. În cazul modelului P40 Pro, după cum am zis în articolul precedent, e un telefon excelent, mai puțin că-i lipsesc destule aplicații populare. Acum, printr-o scăpare voită sau nu, divizia Huawei din Germania a dezvăluit că urmează un P30 Pro New Edition.

În 2019, Huawei a relansat P30 Pro tot ca să beneficieze de serviciile Google. În 2020, deja are un P30 Lite New Edition și e, cumva, o relansare firească și pentru modelul de top. Pe scurt, ambele telefoane au acces la Google Mobile Services ceea ce înseamnă servicii Google, dar și suport pentru Uber, Netflix și-o mulțime de alte aplicații din Play Store pe care Huawei încă nu le are în AppGallery.

Planul Huawei e legal, în condițiile trasate de SUA, dar i-ar putea dăuna la alt nivel pe viitor

Ce ar mai pregăti Huawei e un program special: cumperi un telefon, primești o tabletă MediaPad T3 10. Ca utilizator, ai acces la aplicațiile preferate. Ca producător, Huawei se asigură că, pe de o parte, amortizează scăderea pe care ar avea cu modelele care nu au serviciile Google. Pe de altă parte se asigură că, pentru încă un an, are timp să caute soluții și să popularizeze AppGallery.

Care e, de fapt, problema? Huawei demonstrează că un telefon nu devine mai prost după un an. Ba chiar momentul acesta poate demonstra că o companie poate ține pe piață un telefon până la doi ani. Întrerupe, sau poate întrerupe, fluxul clasic de lansări.

Mai mult, compania ar pregăti și un P Smart 2020 cu tot cu serviciile Google. P30 Pro New Edition ar urma să fie lansat pe 15 mai. Prețul, noutățile, dar și eventual design ajustat vor fi comunicate atunci.